When the darkness comes[Privat:only me and Daniel]

Ceasul de la intrarea din parc anunța miezul nopții. Locul era destul de pustiu. Adică, normal că era, cine ar fi venit să se plimbe la ora asta, tocmai prin parc? Nimeni, nimeni înafară de Jung Roo. Nici ea nu știa cum aterizase pe aici, dar nu avea deloc somn și tot ce dorea era să se plimbe puțin.
Se îmbrăcase repede cu o pereche de panteloni scurți și un tricou larg, iar în picioare avea o pereche de teneși. Pentru că erau scurți, se vedeau șosetele ei, care aveau modele complet diferite. În graba ei, le greșise, iar! Uneori era așa aiurită...
În cele din urmă a intrat în parc. Peisajul i se părea ușor sinistru, poate fiindcă nu zărea nici urmă de picior, iar vântul care bătea îi dădea fiori. Cu toate că era cam speriată, nu se întoarse. Continua să meargă încet, fără o țintă anume, însă era cu ochii în patru, pentru că știa că ar putea da peste persoane foarte ciudate pe aici.

Era aproape miezul noptii , insa eu , eu eram din nou bantuiy , eram urmarit de soapte stranii , de imagini ce se derulau mult prea rapid ca eu sa le pot intelege , trecutul era ceva atat de vag si totusi il simteam atat de aproape , atat de real si atat de expresiv si imi era teama sa aflu mai mult in momentele alea. M-am ridicat din pat , injurand printre dinti , toate visele care imi provocau insomnii si lucruri pe care nu le stiam inca,
Am tras pe mine un tricou si o pereche de blugi la nimereala , am bagat telefonul in buzunar si m-am urcat pe pervazul ferestrei , profitand ca stateam la parter si sarind afara ,nu voiam sa stric si somnul altora.
Am oftat in timp ce pasii mei lenti ma indreptau spre parc , mergeam instinctiv , caci mintea imi era intr-un haos total. Dupa cateva momente de inspirat aerul rece , parca incepuse si ceata sa se raspandeasca si sa pot vedea din nou limpede in fata ochilor. Am sesizat doar cand am pasit pe aleea pietruita a parcului ca imi era racoare si ca hainele imi erau insuficiente dar ce mai conta?
Am continuat sa inaintez, ascultand atent orice zgomot din jurul meu si privind curios in toate directiile. M-am asezat in final pe o banca , intinzandu-ma si privind luna plina ce domina bolta cerului invaluind totul cu o nuanta argintie si transparenta. Aveam continua senzatie de deja vu , dar totusi nu-mi putea dezlipi ochii de pe ea , nu ma puteam indeparta , nu imi puteam presa pleoapele.

Jung Roo își strecură mâinile în buzunare și începu să se plimbe pe niște alei mai înguste, sperând să nu dea peste cineva pe acolo.
În drumul ei, începu să admire cerul. Era atât de frumos și plin de stele sclipitoare care păreau atât de mici, de aici, de jos. Iar era lună plină, care o fascina mereu, sau poate că îi plăcea așa mult fiindcă îi trezea amintiri destul de plăcute, despre prima ei dragoste, dar care totuși dispăruse.
În cele din urmă își scutură rapid capul și înghiți în sec. Nu voia să-și mai aducă aminte, pentru că mereu sfârșea prin a suferi. Se chinui să-și alunge gândurile, așa că începu să cânte. Acum că era singură în tot parcul acela mare, putea face cam tot ce vroia. O luase la fugă și țopăia prin prejur, cântând cât de tare putea. Dacă ar fi văzut-o cineva, ar fi început să se întrebe dacă are 4 sau 5 ani.
Nu se mai putea opri și nici măcar nu realiza ce cânta. Erau niște versuri pe care obișnuia să i le cânte acelui băiat, care o uitase de mult. De ce oare nu putea să-și piardă și ea cunoștința și să-l șteargă pur și simplu din minte? Poate din cauză că inima n-o lăsa să facă așa ceva... și ea îl tot aștepta la nesfârșit, deși știa că nu mai vine.

Am continuat sa imi pierd privirea in infinitatea cerului , printre miliardele de stele , oprindu-ma mereu auspra unui singur punct ce ma facea totusi sa nu ma simt atat de ratacit , priveam luna , ceva distinct.
Am auzit cativa pasi prin apropiere , dupa sunetul produs stiam deja ca apartin unei fete , caci erau mici si silentiosi si totusi pareau atat de zgomotosi de fiecare data cand spargeau linistea mormantala a noptii. A inceput apoi sa alerge , probabil , faceam doar pure presupuneri neobosindu-ma sa ma urnesc din loc sau macar sa o caut din priviri , eu eram pierdut intr-o lume vaga.
Ajunsese mult mai aproape de mine , incepuse sa cante si pe masura ce inainta puteam distinge complet versurile , dar era ceva ciudat la ele , nu-mi aminteam dar pareau atat de cunoscute in acelasi timp , simteam cum ma ia din nou durerea de cap si haosul ce se producea in interiorul lui. Acele versuri...erau cheia ce deschidea o carte bine ascunsa in mintea mea , dar filele se derulau inca prea rapid , voiam sa stiu ce se afla printre ele dar in acelasi timp ma temeam , nu stiam de ce ma simteam atat de amenintat , dar idegetele degetele imi tremurau usor si nu voiam sa mai vad nimic. M-am ridicat rapid si instinctiv de pe banca , tragand fugitiv cu ochiul spre tanara , pentru a-i repera pozitia , apoi am inceput sa alerg spre opusul ei. Am injurat printre dinti , muscandu-mi buza inferioara pana in momentul cand o substanta rosiatica isi facu aparitia , dar parca nici nu am observat asta , caci dintii mei au ramas inca inclestati de carne.