Plictiseală la cote maxime ....

Intrase în clasă total aeriană. Nu vroia să întârzie că îl avea pe prf după cu gura pe ea și nu îi plăcea acea predică ținută. Nu era nimeni în clasă ... ciudat pentru ea, dar nu îi păsa. S-a așezat în ultima bancă de la fereastră privind cerul aeriană.

Am intrat in clasa linistit, cu castile in urechi. Era prima data cand veneam aici singur. Era prima data cand veneam aici, defapt. Clasa era mare, aerisita. Nu va mai fi la fel dupa ora, fac pariu... imi spun in gand. Ma asez in a doua banca de la perete, deschid ghizdanul, scot un teanc de carti si le pozitionez cu multa grija langa coltul stang de sus al mesei.

Stătea cu capul lipit de tocul ferestrei. Era foarte tăcută și nu prea era în apele ei. Începuse să fredoneze singura melodie ce îi venea în minte și o făcea să se simtă cât mai bine. Nici nu observase că mai intrase cineva în sală. Era total prinsă în acea întindere mare de albastru.

Am tresarit la auzul melodiei. O canta o fata. Mi-am scos castile negre, pentru telefon, si o privesc curios. Eram curios?! Poate ma imbolnavesc. Scoala asta baga numai ce-i mai rau in tine! Ma asez pe banca, mai aranjez cartile. Ma uit inca o data la fata, calcandu-mi pe inima. Esti bolnav, mama draga... imi spun.

Se juca cu brățara ei argintie dată de la mama ei, înaninte să moară. O prețuia, chiar dacă ar fi însemnat să facă orice pentru ea. Nu suporta să vadă că îi lipsește. Melodia începuse să fie din ce în ce mai lentă și sentimentală. De ce era așa? Răspunsul era unul sigur și sincer ... își aducea aminte iar de mama ei și devenea aeriană și foarte profundă. Nu îi plăcea acea latură a ei, dar acum credea că e singură.

M-am ridicat, am travesat jumatatea de clasa si am iesit afara. Pe coridor nu mai era aproape nimeni. Doar cativa elevi care au ajuns mai repede. Intru inapoi in clasa si trantesc usa dupa mine. Am facut-o din greseala, din cauza curentului. Am tresarit usor. Nu-mi placea scoala asta.

Când auzi ușa se speriase. Mai avea puțin și cădea de pe pervaz. Jongla cu brățara în aer nevrând să o scape din greșeală pe fereastră, dar o scăpase prin clasă, dar nu știa unde.
-Brățara meaaa ... murmură acesta speriată începând să caute brățara neaducându-și aminte de ce tresărise.

Am clipit catre fata apoi spre locul unde era bratara. M-am dus rapid aolo si am luat-o. I-o intind fetei, incercand sa zambesc.
Aaa... Uite-ti bratara... spun dupa care imi musc puternic buza, lasand privirea in jos. Imi pare... Rau.

-Ăăăă mulțumesc muuuult de tot, spuse aceasta fericită că își recuperase brățara preferată. De ce îți pare rău? Eu am scăpat brățara nu ai avut nici o legătură ... spuse aceasta zâmbind dulce către băiat. De ce ești supărat? îl întreabă aceasta îngrijorată.

Nu sunt suparat... Numai ca... ma opresc cautandu-mi cuvintele. Eu am trantit usa si... Imi pare rau. aduag incercand sa zambesc. Am schitat un zambet mic, plapand, privind spre fata. Ah, lasa. O sa-mi traca... spun ciufulundu-ma.

-Stai liniștit .... nu e nici o problemă. Lucrurile se întâmplă .... și personal sunt fericită că nu mi-am pierdut brățara ... te rog ... nu mai fi așa, adică ... mă simt prost că ești așa din cauza mea .... spuse aceasta prezentându-se cu zâmbetul ei dulce pe buze.

Eu sunt Kim. spun zambind cat de cat normal. Mi-am aranjat tricoul si privivesc spre usa. Inca nu venea nimeni. Imi trece mie... Sunt... Aaa... Rezistent la chestii d'astea. adaug lasand mana pe langa corp. Oare cat o fii ceasul?

-Dacă îți aduci aminte noi ne cunoaștem, spuse chicotind ușor. Își luă telefonul din buzunar și se uitase cu atenție la ecran. S-a sunat de cinsprezece minute, spuse aceasta cu atenție. Mă întreb de ce nu a venit nimeni.

Ne cunosteeaaaam? spun facand ochii mari. Am inebuniiiiiiit! zic victorios batand din palme. In cele din urmaaa! De 15 minute?! Aaa... Atunci... Am gresit clasa? Eu sunt nou, deabia daca stiu unde stau... adaug. Ma opresc din batutul palmelor ingandurat.

-Nu ... nu ai greșit clasa. Și ești sigur că nu îți aduci aminte cine sunt? îl întreabă aceasta jurând că s-au mai întâlnit undeva. Mă rooog, eu sunt Zoey, ca poreclă, spuse aceasta zâmbind. Încântată să te cunosc ... zise în timp ce își menținea zâmbetul pe buze.

Daca nu am gresit clasa... Si nici nu-i profa... Poate am gresit scoala! spun copilaros razand usor. La fel. adaug zambind larg. Sauuuu! Poate suntem intr-o lume paralelaaa! zambesc in continuare, ciufulinu-mi bretonul.

-Saaaau poate nu facem ora, spuse aceasta dând din umeri ușor aeriană prinzându-și părul cu un elastic la spate deoarece se încălzise cu el pe spate își aranjă mai apoi bretonul uitându-se prin clasă. Ciudaaaat că nu e nimeni ... și am senzația că uit ceva, spuse gânditoare.

Sau asa... spun plicitisit privind spre fata. Poate ai uitat ca sunteeem... Poate au schimbat ora. Sau! Suntem intr-o lume paralela! spun fericit ca, intr-un final, tot am ajuns la ideea mea absolut geniala, ca deobicei.

-Da ... cred că varianta cu lumea paralelă e .... cea mai plauzibilă, spuse râzand ușor îndreptându-se iar spre fereastră să vădaă dace e cineva în curte .... dar nu era nimeni. Devenea și mai ciudat. Ceva o îngrijora și totuși nu îi păsa așa tare.

Loooogiiiiiic! spun razand paroband din cap. Eram in extaz ca, insfarsit, cineva m-a aprobat. Zambesc radiant privind spre fata. Tu de ce ai fost calcata de masina? o intreb privind-o ingrijorat.

-Călacată de mașină? întreabă aceasta speriată privindu-l pe băiat nedându-și seama despre ce era vorba. Se îndepărtase de fereastră văzând că nu are șansă să vadă daca e cineva pe acolo sau nu ... era pustie curtea.

Suparata, nefericita... Aaaa... Plouata! spun ridicand din umeri. Si acum se inchide dictionarul Kim, reveniti maine. adaug razand de mine insumi. Zambesc apoi catre fata, dupa care privesc spre curte. Era goala. De ce? Mereu erau cativa care aveau sport.

-Nu sunt nici una nici alta. Sunt mai mult profundă deoarece mi-am adus aminte de cineva la care țineam foarte mult și am pierdut .... spuse aceasta uitându-se cu mare atenție la brățara de pe mâna ei .... știind că mama ei era lângă ea datorită acelui obiect pe care îl prețuia.

Am zambit catre ea absent. Nici nu-mi aduceam aminte ce mi-a spus. Eram cuprins de ceea ce se intapmpla afara. Nu era nimeni. Nu se auzea nici un sunet. Parca eram numai noi in scoala. Mi-am scos telefunul si m-am uitat la ceas. Era si jumatate.

Se lipi cu capul de perete îngândurată.
-De ce e așa liniște? Nu a mai fost niciodată așa, ami ales în această școală. Toată lumea e gălăgioasă și nepoliticoasă și foarte ..... foarte, nici nu îmi găsesc cuvintele, spuse aceasta oarecum revoltată de situație.